Drumul de la un obicei ingrozitor la o cauza nobila

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In urma cu cateva luni, intr-un anumit context (fara relevanta pentru acest articol), am primit un chestionar care m-a fortat, oarecum, sa privesc retrospectiv asupra catorva aspecte mai putin placute ale vietii mele.

A fost destul de dureros sa refac drumul parcurs, dar rezultatul e destul de spectaculos. Cred ca e o experienta care merita impartasita. Iata mini-chestionarul si raspunsurile mele:

***

Intrebarea 1: Care este problema care te scoate din sărite?

Ma calca pe nervi gramezile dezorganizate si haosul. Am suferit multi ani de „hoarding disorder”, de care am inceput sa scap fooooooarte greu si in timp. Inca nu m-am vindecat complet.

Totul a inceput de la „colectionarea” ziarelor si revistelor. Apoi hainelor. Apoi diverselor chestii casnice. Apoi am inceput sa ma sufoc. Si sa sufar daca se intampla ceva cu „gramada” mea (ex. sa fie aruncata la gunoi, fara stiinta mea).

Cand am realizat ca ma nemultumeste profund ambientul, am inceput sa triez, sa fac ceva cu gramezile. Cred ca atunci a incoltit in mine ideea de colectare selectiva.

Primele lucruri de care m-am debarasat fara suferinta au fost ziare si reviste de care eram sigura ca nu ma voi mai atinge vreodata. Prima lor destinatie (legate frumos cu sfoara) a fost trotuarul din fata casei. In speranta ca vor fi de folos cuiva. Ma bucuram cand dispareau.

Apoi am inceput sa le duc la „clopotele” montate de primarie / salubristi (valabil si azi). Ulterior am facut acelasi lucru cu plasticul.

Cu hainele a fost mai simplu, o mare parte le-am dat cadou unor persoane care realmente s-au bucurat enorm. Am incercat si vanzarea (mai ales a celor nou-noute), dar imi consuma prea multa energie si timp.

Acum 2 ani am cumparat containere de colectare selectiva a deseurilor generate acasa si … cam asa s-a nascut pasiunea mea de reciclator convins.

***

Intrebarea 2: Cine si cum poate să te scape de ea (n.r. de problema)?

De la hoarding la gunoiul ugly & stinky nu sunt decat … cativa pasi.

Am inceput sa „vad” lucruri pe care nu le vedeam inainte – gunoaie aruncate aiurea, mucuri de tigara, praf pe strazi s.a.

Am vazut si ca, pe o distanta de cateva sute de km, in Croatia, prin munti, nu era nici urma de mizerie. Am mai vazut intr-un documentar TV ca in Austria se recicleaza resturile menajere vegetale pe o suprafata imensa de compost. La fel in Egipt, unde exista o „fabrica” de compost in mijlocul desertului, unde sunt angajate cca 2000 persoane.

Eu am inceput singura o lupta cu mine insami, acum cred ca e momentul sa trec la nivelul urmator. Sunt suficient de determinata sa nu ma opresc aici.

Si imi place enorm sa vad ca mai sunt „idealisti” ca mine, care lupta cu inertia, prostia, ignoranta, lacomia si coruptia. Dar am si satisfactii (putin rautacioase, intr-adevar) sa vad ca se dau amenzi. Mari.

***

Intrebarea 3: Cum ai aborda rezolvarea problemei sau cum ai comunica cu cineva care te poate ajuta, ca să il/o convingi să rezolve problema? Poti sa incluzi si solutii propuse.

Cel mai bun exemplu este cel personal.

Own lifestyle. Advocacy. Lobby. Spread the word. Enjoy the results with everybody.

***

Povestea mea nu s-a terminat. Dimpotriva, e mai incitanta ca oricand. Privesc in urma pasii pe care i-am facut si sunt tare mandra de mine! 🙂

Si nimic nu mi se pare mai potrivit ca epilog al acestui episod decat o cugetare a lui Aristotel:

“Suntem ceea ce facem. Astfel, excelenta nu este un act, ci un obicei.”

Foto: arhiva personala

Anunțuri

Mediul tau e asa cum ti-l doresti?

067 (05.06.2015 watermark)

Azi este Ziua Mondiala a Mediului. Nu stiu ce inseamna mediul inconjurator pentru voi, dar pentru mine inseamna enorm.

M-am nascut si am copilarit intr-un oras, Baia Mare. Un oras superb, cu oameni minunati, moroseni neaosi, molcomi dar foarte gospodari.

Neavand rude la tara, de mica mi-am acoperit nevoia de natura cu excursiile facute cu ai mei in fiecare duminica in care nu ploua (sambata era zi de lucru). Si pentru ca Dumnezeu i-a binecuvantat pe baimareni cu nenumarate locuri minunate in jurul orasului (dealuri, munti, lacuri, rauri, paduri), am profitat la maximum de fiecare “fir de iarba”.

Multa vreme am suferit ca nu aveam bunici la tara. Ceea ce altor copii le parea normal – vacanta la tara, la bunici – mie mi se parea ceva ireal. Nici excursiile saptamanale, nici taberele la munte sau la mare nu ma fascinau atat de mult ca o vacanta la tara.

In sfarsit, pe la 11-12 ani, parintii m-au trimis vreo 2 saptamani intr-un sat din Maramures, la femeia care ne aproviziona cu oua si produse lactate. Retraiesc si acum placerea umblatului cu picioarele goale prin livezi si poieni, a mulsului vacii, dormitului in gradina gazdei sub un pom fructifer, scaldatului intr-o balta si, evident, furatului de fructe din livezile satenilor, impreuna cu cativa copii din sat cu care ma imprietenisem.

Totusi, de cand ma stiu, ma fascineaza si imi dau o stare de bine mirosul ierbii proaspat cosite, al padurii de brazi, al casului de oaie sau vaca, chiar al balegii. 🙂

Poate e doar sindromul copilului nascut la oras. Eu cred ca e mai mult decat atat. E dragostea mea pentru natura, pentru mediul care mi-a facut onoarea de a ma primi sa traiesc in mijlocul lui.

Acum locuiesc in Bucuresti, un oras prafuit, aglomerat si foarte galagios. Cand ajung acasa, acestea dispar cu totul. Am mica mea oaza de natura (florile si plantele aromatice din ghivece, precum si gradinita din spatele casei) pe care le iubesc si care ma incanta cu frumusetea lor, cu mirosul imbietor si cu fluturii si pasarelele pe care mi le aduc alaturi.

Cum as putea sa nu iubesc mediul inconjurator si sa nu-i fiu recunoscatoare, cand imi ofera atatea bucurii?