Unde-s sarea și piperul din viața voastră?

mistake-2344150_1920

Din când în când am câte o ”ședință” de bilanț existențial cu mine însămi. Nu despre chestiile majore (familie, carieră, viață socială), că acolo rezultatele sunt clare, ci despre aspectele mărunțele. Despre sarea și piperul vieții cotidiene.

Primul lucru care-mi vine în minte este faptul că nu-mi amintesc de majoritatea lucrurilor plăcute pe care le fac zilnic. Mă refer la zilele obișnuite, nu la cele cu evenimente importante (gen ziua în care am intrat la facultate, ziua în care m-am căsătorit, ziua nașterii fiului meu, prima zi de muncă). Câteodată chiar intru în panică, știind că am o memorie foarte bună.

În schimb, îmi amintesc cu precizie momentul în care, copilă fiind, mi-am tăiat realmente gâtul într-o sârmă pentru uscarea rufelor, legată de 2 copaci din spatele blocului unde am copilărit.

Sau de ziua în care, acum 7 ani, din cauza valurilor, mi-am rupt un deget de la picior, probabil în singura piatră din mare de la Mamaia. Fac o paranteză: ca un criminal care se întoarce la locul faptei, și eu vizitez locul respectiv DE FIECARE DATĂ când fugim la mare.

Sau de ziua când, întorcându-ne din Brașov după o mini-vacanță în zonă, din cauza ninsorii puternice iscate brusc și neașteptat (era după Paște), mașina a derapat și a intrat în șanț. Nu pot uita nici acum cât de speriați am ieșit din mașină, încercând să găsim pe cineva să ne ajute să scoatem mașina. Uitasem și de fi-miu (având atunci vreo 4 anișori), care plângea în hohote pe bancheta din spate, legat cu centura de siguranță. Un arhitect din Brașov, care trecea cu mașina pe acolo, ne-a ajutat să ieșim. A oprit mai multe mașini, șoferii dând dovadă de o solidaritate extraordinară. Le port și acum recunoștință în gând.

Probabil, conform aceluiași algoritm, îmi voi reaminti după ceva vreme și de ”buba” făcută zilele trecute, când mi-am prins degetul în ușă. 🙂

***

Nu vreau să credeți că am o preferință ciudată pentru întâmplările negative, dar cred că un pic de ”durere” primită periodic ne face să apreciem mai bine ceea ce avem. O existență perfectă mi se pare de o plictiseală îngrozitoare.

La fel ca o vacanță gen ultra all inclusive, în care cazarea e perfectă, mâncarea din abundență și pe toate gusturile, entertainment-ul și, în general, serviciile clubului sunt din categoria ”the best” dar … peste ani, ne amintim tot de vacanțele mai bogate în isprăvi și aventuri.

***

În loc de concluzie: de pe la vârsta de 1 an, când toți copiii preferă mâncărurile dulci sau dulcegi, eu mâncam cu poftă (și strâmbându-mă, în același timp) lămîie. Cred că de atunci am înțeles că viața trebuie condimentată. Acum prefer sarea și piperul. Atât la propriu, cât și la figurat.

La voi cum e? ”milk & sugar” sau ”salt & pepper”? 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s