Experiente care iti schimba viata

ID-10067808 (26.09.2015)

Am intalnit foarte multi oameni de-a lungul timpului, de la simpli necunoscuti pana la persoane publice. La fel pot spune despre experientele prin care am trecut, de la cele placute la cele dureroase. Ciudat, insa, din toate aceste experiente si persoane, cel mai mult m-au influentat cateva mai neobisnuite.

Am sa va povestesc despre una din aceste experiente, a caror misiune in modelarea mea continua sa ramana un mister. De ce acestea si nu altele, cu incarcatura emotionala incomparabil mai mare? De ce necunoscutii din  episoade similare acestuia, si nu personalitatile puternice pe care le-am intalnit in viata mea? Nu stiu.

De departe, cea mai marcanta experienta m-a maturizat intr-o luna mai mult decat nenumarate altele in zeci de ani. Eram studenta in ultimul an de facultate, in 1990. Auzisem de la cineva ca un profesor de la un liceu de meserii din Bucuresti cauta suplinitor pentru o luna, intrucat urma sa plece pe perioada respectiva si nu voia sa aiba probleme la serviciu.

Era o perioada in care formalitatile de suplinire nu erau deloc complicate, iar eu nu trebuia decat sa invat programa de studiu, ca sa stiu ce trebuie sa predau elevilor. Materia era destul de anosta, cel putin dupa gustul meu: “Economia cooperatiei”. Invatasem la facultate materia respectiva, nu era printre preferatele mele, iar programa de predare era si mai plicticoasa si cu un limbaj eminamente de lemn.

Mai aveam un “handicap” major: la 22 de ani aratam ca pe la 18-19, adica de varsta apropiata celor carora urma sa le predau. Si inca ceva: liceul de meserii unde urma sa-mi petrec o luna ca profesor suplinitor avea clase de zidari (cu 100% baieti), tamplari (50% baieti / 50% fete) si lenjerese (100% fete). Va imaginati ca eram absolut terifiata. Niciunul din interviurile la care am participat vreodata nu mi-a provocat asa emotii ca perspectiva profesoratului.

Nu-mi amintesc de prima zi. Cred ca a fost destul de traumatizanta emotional. Stiu doar ca mi-am pus cea mai lunga fusta pe care o aveam in garderoba, cea mai “babeasca” bluza, ca sa par mai matura decat eram. Cum as fi putut sa le dezvalui elevilor mei ca, dupa orele cu ei, urma sa fug in graba spre ASE, unde aveam, la randul meu cursuri, de data asta ca studenta?

Foarte repede am priceput urmatoarele:

  • Ca nu trebuie sa le impun sa invete ceva daca eu personal nu sunt in stare sa le explic ceea ce am pretentia sa inteleaga si, eventual, sa retina;
  • Ca, indiferent de nivelul lor intelectual sau social, copiii astia simt si gandesc, iar eu nu am voie sa-i judec;
  • Ca eu am obligatia sa fac tot ce-mi sta in putinta ca ei sa inteleaga materia pentru care eram acolo, in fata lor, timp de 50 de minute;
  • Ca reactiile si asteptarile lor sunt identice cu ale mele fata de profesorii mei de la facultate.

In momentul cand am realizat ca dragii de ei functionau identic cu mine, mi-am schimbat complet strategia de predare. Stiam ca sunt pe calea cea buna.

In primul rand, am renuntat rapid sa mai predau mot-a-mot dupa programa de predare. Adica sa le dictez elevilor notitele mele din programa (asa cum ma sfatuise profesorul titular).

Am inceput sa le vorbesc liber si sa-i tratez ca pe niste adulti. Sa le cer parerea. Despre legea cererii si ofertei, asa cum se vede in piata agroalimentara (desi subiectul nu era nici pe departe pomenit in programa). Sau despre bugetul familiei: cat plateste tata pe intretinere, sau mama pe imbracaminte si mancare, cati bani de buzunar primesc ei. Ce se intampla daca se strica frigiderul, de unde luam bani sa-l reparam sau sa-l schimbam?

Am inceput sa desenez pe tabla, sa-i pun si pe ei sa deseneze, sa vina cu idei, sa “rup” ritmul predarii la fiecare 15 minute, cand ii simteam ca au obosit. Atunci ma intrerupeam brusc din ceea ce spuneam si ii anuntam ca “urmeaza o intrebare la care, cine raspunde primul corect, ia 10 in catalog”.  Intrebarile erau destul de grele, potrivite mai degraba unui student decat unui elev, dar erau logice si ii stimulau sa gandeasca.

Am dat cateva note de 10, pe merit. Am vazut atata bucurie in ochii lor, de parca nu-i mai apreciase niciun profesor vreodata.

Mai mult, de unde ma temeam ca baietii din clasele de zidarie ma vor face zob, “golanasii” (scuzati-mi expresia, dar asa gandeam initial ca se vor comporta) s-au purtat foarte respectuos si civilizat. Stiti de ce? Pentru ca am eliminat orice prejudecati sociale si am construit relatia profesor-elev aratandu-le ca merita sa fie respectati ca oameni.

Vreti sa stiti cum s-a finalizat scurta mea experienta de profesor? Neasteptat de placut:  au insistat sa le raman profesor definitiv. Pentru mine era dovada ca faceam exact ceea ce voiam eu insami sa vad la profesorii mei. Cea mai mare multumire era ca elevii mei invatasera o multime de lucruri utile, pe care sunt sigura ca le-au folosit ulterior in viata.

La ultimele mele ore predate la acel liceu, copiii mi-au adus portocale si alune, pe care le-am impartit cu ei. Era o perioada dificila, romanii fusesera privati ani de zile de accesul la delicatese precum portocalele sau alunele, iar pentru ei era un efort financiar sa-si cheltuie banii astfel. Dar era modul lor de a-si exprima recunostinta. Iar eu le sunt, chiar si acum, recunoscatoare, la randul meu, pentru valoroasa lectie de viata pe care mi-au dat-o.

Foto

Anunțuri

2 gânduri despre “Experiente care iti schimba viata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s